Dată fiind diversitatea serviciilor pe care le putem oferi şi complexitatea problematicii abordate în analiza fiecărei situaţii în parte, ne-am propus să nu elaborăm pachete de servicii şi oferte aferente. Dorim să ne adaptăm necesităţilor tale, oferta de servicii urmând studiului efectuat de specialiştii noştri.
De ce Servicii-calculatoare?
În primul rând deoarece ne putem face o impresie unitară şi profesionistă asupra necesităţilor tale reale şi îţi spunem exact de ce ai nevoie – calculatoare, birotică, software – pentru a-ţi optimiza activitatea şi a nu cheltui nimic în plus, dar nici in minus în acest sens. De exemplu, poţi achiziţiona un computer de 5.000 RON pentru activitatea contabilă, dar acesta se poate dovedi mult mai nefolositor decât unul de 600 RON, în măsura in care acesta din urmă dispune şi de o unitate de floppy disk.
În al doilea rând, poţi opta pentru achiziţia echipamentului din hipermarket, preţurile fiind atractive, dar trebuie să ai în vedere câteva aspecte:
1. Preţurile mici sunt în general consecinţa necesităţii lichidării stocurilor unor firme de multe ori obscure, ceea ce presupune asamblarea sistemelor din piese uzate moral, uneori şi fizic, când acestea sunt reciclate (second hand);
2. Nu rareori componente listate a face parte din ofertele hipermarketurilor lipsesc din ambalaj (cartuşe din imprimante, cabluri, accesorii promoţionale etc.) sau nu sunt conforme specificaţiilor (memorii sau hard diskuri mai mici, video integrat în locul plăcii dedicate, pixeli defecţi în cazul monitoarelor);
3. Asistenţa la instalarea produsului achiziţionat este inexistentă, de cele mai multe ori echipamentele ieftine neavând suport software direct pentru a servi clientul. Astfel acesta investeşte în continuare timp şi bani până la aducerea produsului în stare de funcţionare;
4. Garanţia este poate cel mai important aspect în acest caz. Ea nu se efectuează în hipermarket, ci în locaţiile furnizorului respectivului echipament, uneori în celălalt capăt al ţării.
Aşadar este bine să pui în balanţă preţul atractiv cu garanţia şi calitatea produselor achiziţionate şi serviciilor aferente înainte de a face o achiziţie. De cele mai multe ori o consiliere din partea profesioniştilor te scuteşte de costuri suplimentare atât la achiziţie, cât şi la întreţinerea echipamentului.








